1001 de motive pentru a (nu)-ţi invita prietenii la pescuit

Dacă urăşti singurătatea, chiar şi atunci când mergi la pescuit, iar prietenii din cercul tău au preocupări mult prea academice pentru a-ţi îmbrăţişa pasiunea, nu-ţi rămâne decât să faci pe dracu-n patru pentru a încerca să-i atragi de partea ta, iar în final vei cântări (sau, mă rog, transpunându-te în spinning, vei măsura) cât ai fost de ademenitor. Iar dacă ai fost, rămâne de văzut dacă-ţi mai doreşti companie, cu atât mai mult cu cât…

… ai reuşit, în cele din urmă, să-ţi convingi prietenul că „nu este pe lume plăcere mai mare”, chiar dacă nu interpretează corul vânătorilor, ci al pescarilor. Bineînţeles că în prealabil l-ai asigurat, jurând cu mâna pe Biblie, că-i cedezi, întru binele partidei (sau, mai degrabă, întru convertire), cea mai bună şi mai prinzătoare dintre sculele de pescuit pe care le ai în posesie. Iar consoartei acestuia (deh, să nu creadă că balta e doar o scuză pentru vreo ghiduşie bahică, dar mai ales erotică) i-ai promis că toţi peştii din juvelnice vor învăţa pe de rost drumul spre bucătăria pe care cu cinste o patronează. Şi că nu-i nicio problemă dacă-i curăţi tu în prealabil, doar n-o să-şi strice bunătate de manichiură şi n-o să-şi înmiresmeze epiderma cu parfumul subacvatic. Ah, păi nici nu se pune problema ca prietenul să cotizeze la benzină, că doar dacă mergeai singur, tot distanţa aia o parcurgeai. Ok, deci temporar ai liniştit nevasta… prietenului.

…îţi încarci tot calabalâcul, recapitulând piesă cu piesă şi împărţind la doi, pentru a nu-ţi lăsa prietenul în suferinţă (doar tu l-ai invitat, nu?), chiar dacă e vorba, pe lângă scule de pescuit, de ceva de-ale gurii, dar şi de „lichide”. Pui şi un pachet de ţigări în plus, mai ales că ştii că multora li se întâmplă să-şi ia de acasă, din greşală, pachetul în care mai sunt două-trei ţigări în locul ăluia plin. Dai apoi fuga (ce dacă nu ţi-ai băut cafeaua în tihnă, prietenul la nevoie se cunoaşte, ai învăţat de mic asta) şi-ţi recuperezi amicul, chit că stă în direcţia opusă destinaţiei partidei de pescuit, doar n-o să-l laşi să vină cu maşina lui până la tine sau, Doamne fereşte, cu taxiul, că nu se cade.

… ajungi, într-un sfârşit, pe malul apei admirând mărinimia naturii, timp în care parteneru’ cască plictisit. Desfaci sârguincios bagajele, fără a uita mai întâi să-i torni amicului o cafea, pentru a-şi putea savura liniştit ţigara cât timp aliniezi şi pregăteşti lansetele. Îi explici, în timp ce-i torni a doua cafea (gândindu-te că s-ar putea, cu puţină şansă, să-ţi rămână şi ţie două guri de poftă) şi-l serveşti cu o ţigară (s-a dovedit că ai avut fler, chiar a uitat să-şi pună pachetul cel plin în buzunar), îi explici, deci, pe îndelete, fără să mai conteze că pierzi minute bune (de pescuit), ce are de făcut, donându-i minunăţia de sculă, dar şi cedându-i locul ăla pe care-l consideri cel mai „prinzător”. Tu îţi alegi alt loc şi te pregăteşti să-l prospectezi, ştiind că acum e timpul ideal să ataci, dar…

… cu cât peştele e mai agresiv şi cresc şansele să-i faci un piercing la marea artă, cu atât mai des lanseta cedată amicului parcă înnebuneşte: abia ce-o salvezi din stuf şi dă în crengi de copac, rupe linia, „armezi” din nou, dar ajunge, condusă de aceleaşi mâini dibace, în ţesături de sârme pe fundul apei, saci plini cu gunoaie sau orice altceva necroit de natură (dar desăvârşit de om), care se află pe fundul apei. Şi-uite aşa, oră după oră, partida de pescuit se transformă într-un curs gratuit de realizat monturi, în direct pe malul apei. Colac peste pupăză, când credeai că te-ai înţepat suficient în toate furcile caudine, „compatriotul” reuşeşte, în urma unei tentative de lansare, cel mai maiestuos şirag de bucle/noduri, demn de Cartea Recordurilor, în momentul în care îl admiri în toată măreţia lui. După mai bine de jumătate de oră de chin, timp în care nu-i dai de capăt, cedezi, epuizat, şi rupi linia.

… te uiţi la ceas. Ziua a trecut şi parcă nici n-ai apucat să pescuieşti sau poate doar ţi se pare. N-ai avut parte de vreun drill, juvelnicul e gol (ce-o să-i spună consoarta?), dar nu-i bai. Te bucuri pentru că e posibil să-i fi transmis virusul prietenului şi n-o să mai vii singur pe baltă. Totuşi mai ai vreo oră la dispoziţie să-ţi arăţi măiestria. Din reverie te trezeşte, brusc, mobilul amicului. Scurt şi la obiect: a venit soacra-n cazarmă, aşa că trebuie să ajungă mai repede acasă. Mai are totuşi timp de-o ţigară, pe care i-o ofer grăbit, pentru a apuca să curăţ cât de cât şi să strâng, în mare fugă sculele.

Aah, era să uit: şi soacră-sa adoră peştele, iar nevăsta-sa ştie că un pescar aduce peşte acasă, dacă merge la pescuit şi nu în altă parte…

… aşa că ne abatem 15 minute pe la un supermarket, să cumpărăm vreo doi crapi vii.

Şi ce dacă a uitat prietenul banii acasă, cumperi peştele pentru a-l face fericit. Doar asta contează. Sau nu?!...

Poate vrei să citesti:

http://www.blogdepescar.ro/2010/10/cazuri-intalnite-la-pescuit.html

lhttp://www.blogdepescar.ro/2011/10/un-avat-grabit-integral.html

http://www.blogdepescar.ro/2013/11/cele-mai-tari-iesiri-la-pescuit-sau.html