Deşi suntem în plină iarnă, cum omul gospodar îşi face iarna car, iar vara sanie, vă invit să ne amintim câte ceva din clipele petrecute pe malurile râurilor în căutarea răpitorilor.
Pentru împătimiţii spinningului pe apele curgătoare (publice), vara (sfârşitul perioadei de prohibiţie pe majoritatea apelor publice şi pentru majoritatea speciilor de peşte) a debutat cum se poate mai prost – ploi foarte însemnate cantitativ, implicit creşteri puternice ale debitelor râurilor (la care se adaugă turbiditatea excesivă), cu inundaţii în mai multe locuri din ţară, urmate de zile întregi de caniculă, care au dat peste cap atât activitatea normală din această perioadă a peştilor, cât şi îndelung visatele partide de pescuit. În plus, vremea anormal de rece din perioada de prohibiţie a făcut ca multe specii de peşti să „amâne” depunerea icrelor până în acest început de vară, despre care amintim, în consecinţă partenerii noştri de relaxare aflându-se angrenaţi în cu totul alte activităţi decât îndoirea lansetelor.
Pe de altă parte, după ce ne-am bucurat de ceva linişte în primăvară, în căutarea ştiucii, al cărei sezon de pescuit s-a deschis în aprilie, aproape în acelaşi timp cu interdicţia de a pescui celelalte specii, de data aceasta o partidă de spinning pe râu(ri) înseamnă de cele mai multe ori un veritabil slalom printre zecile de lansete „de fund”, care vizează în special crapul, dar şi mreana sau somnul (am numărat recent, sincer, vreo 20 de lansete puse de doi „pescari” pe o lungime a malului de peste o sută de metri!!!).
Dacă mai adăugăm încălzirea apei, deci luarea cu asalt a râurilor de dis de dimineaţa până seara târziu a doritorilor de scăldat – arhisuficienţi numeric – avem tabloul complet al unui spinning de vară, mai degrabă chinuit decât dătător de relaxare şi de… prăzi.
Lăsând la o parte toate aceste neajunsuri, cu care pescarii sportivi au început de ceva timp să se obişnuiască (includ aici şi Legea pescuitului, redactată mai mult să zăpăcească pescarii, o adevărată minge de ping-pong, schimbată anual după interese de moment, „paletată” de la ANPA, la asociaţiile de pescari, la RNP etc. şi viceversa, dar, ce-i mai important, încălcată în mod constant chiar de către unii dintre cei care trebuie să vegheze la aplicarea ei), să încercăm să descoperim secretele unei partide de spinning reuşite, pe apele curgătoare.
Deşi mai degrabă sfârşitul verii/începutul toamnei dau rezultate mai bune pe râuri cu mai toţi răpitorii (se ştie că ştiuca e mai activă odată cu căderea primelor brume), când ne referim la „artificiale”, fireşte, chiar şi în luna iulie putem avea rezultate notabile, fiind însă în primul rând dependenţi de nivelul şi turbiditatea apelor în care pescuim (amintesc aici un alt „cancer” al râurilor, cu dezvoltare extrem de rapidă şi de agresivă în acelaşi timp – prezenţa balastierelor, cu activitate susţinută aproape 24 de ore pe zi şi timp de cel puţin 6 zile pe săptămână – apa cât de cât limpede fiind pe cale de dispariţie, dacă nu chiar dispărută deja).
Cleanul, deşi nu în totalitate răpitor, este cu siguranţă partenerul cel mai întâlnit al iubitorilor de spinning pe ape curgătoare. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că este răspândit, practic, în toate râurile din ţară, din zonele cele mai joase şi mâloase, până-n albiile pietroase ale apelor de munte, dar şi pentru că este un peşte deosebit de activ, pe întreg parcursul anului.
Deşi vara exemplarele mari sunt mari iubitoare de fructe (vişine, cireşe, dude) şi de insecte (cosaşi, lăcuste, greieri), nici nălucile din trusa noastră nu sunt de aruncat, fie că e vorba de voblere (floating, în principal, ce pot imita peşti sau insecte, până la 2,5-3 cm), rotative (nr.0-2) sau, mai rar, oscilante mici. De asemenea şi pescuitul la buldo poate avea un real succes în această perioadă, cu condiţia ca apa să fie cât mai limpede. Turbiditatea de care aminteam mai sus ne poate fi de ajutor în pescuitul speriosului clean, cu condiţia să nu fie excesivă.
Având în vedere nevoia sa permanentă de siguranţă, îl vom căuta în cele mai „rele” locuri, chiar dacă riscul de a mai face o gaură în buget – respectiv de a mai oferi ofrandă râului o bijuterie din colecţia de năluci – este iminent: printre crengile copacilor căzuţi în apă, de-a lungul aliniamentelor de pietre/stânci dinspre maluri sau din larg, pe lângă/pe după buşteni etc., adică oriunde şuvoiul de apă îi aduce hrană, dar are şi un loc de refugiu sigur.
Avatul este de departe cel mai spectaculos peşte al sezonului. Cursele şi atacurile sale incredibile, realizate chiar sub ochii noştri, indiferenţa cu care ne tratează cel mai adesea, nu fac decât să ne sporească dorinţa de a-l vedea cât mai curând… fotografiat alături de noi. Aflat într-o permanenţă hărţuire a bancurilor de obleţi, avatul, în cârdăşie cu confraţii săi, atacă oriunde-şi întâlneşte prada, de la câţiva centimetri de mal, până spre curenţii (mai) puternici dinspre mijloc, iar prezenţa sa ori locurile unde trebuie să-l căutăm sunt, în această perioadă a anului, mai mult decât evidente. Dezavantajul este dat de faptul că spre deosebire de clean, aspius-ul are o arie de răspândire mai scăzută, aşa că mulţi dintre pescarii care-l caută în mod special au de bătut mulţi kilometri pentru a-l întâlni.
Nălucile care dau rezultate bune în această perioadă sunt în general cele care lucrează în straturile superficiale ale apei sau chiar la suprafaţă, fie că e vorba de voblere, rotative, oscilante sau chiar plastice moi (în general în combinaţii alb-argintii, care să imite cât mai bine hrana preferată - obleţii). Se pot folosi de asemenea, cu succes, streamere, singure sau în combinaţie cu una din nălucile sus-amintite. În privinţa dimensiunilor acestora, ele nu trebuie exagerate, însă, căutând exemplare capitale, nici minimizate (rotative nr.2-4, oscilante 8-15g, voblere 3-9 cm, shaduri 5-10cm).
Ştiuca este şi ea un răpitor deosebit de spectaculos şi de vorace căutat cu predilecţie de foarte mulţi iubitori de spinning (cine nu visează la celebrele-i „lumânări”?), dedicându-i-se, cu siguranţă, mii de pagini până în prezent. Este prezentă pe aproape toate râurile colinare şi de şes, în aval de zona mrenei (ce-i drept, excluzând Dunărea, rar se mai întâlnesc exemplare capitale, preponderând mârliţele în jur de 1 kg).
Faptul că în această perioadă resursele de „mărunţiş” din apă sunt încă arhisuficiente, nălucile noastre nu vor avea acelaşi succes ca atunci când se apropie sezonul rece. În plus, în această perioadă dinţoasa preferă să-şi urmărească virtualele prade de la adăpostul culcuşului (stuf, crengi etc.), stabilindu-şi câmpul de acţiune pe distanţa câtorva metri împrejur. Doar odată cu toamna, când hrana se împuţinează, începe să se aventureze tot mai departe, în larg. Ştiind acest lucru, este vitală descoperirea „cuibului” său pentru că, odată realizat acest lucru, îi este greu să reziste să nu atace nălucile pe care i le vom (tot) prezenta cu încăpăţânare.
Unii spun că oscilantele sunt campioanele ştiucăritului. Alţii că voblerele. Fiecare cu argumente solide. Cert este că atacând aproape orice mişcă în/pe apă (peşti, broaşte, rozătoare, păsări, insecte chiar) şi de dimensiuni uriaşe (până spre mărimea corpului propriu), nu cred că putem realiza un clasament strict pe această temă (să nu omitem rotativele şi plasticele moi). Putem doar face selecţia pentru a scăpa de atacurile mârliţelor, folosind năluci care par uriaşe la prima vedere, dar care-şi pot demonstra capacităţile de a ne aduce captura visurilor.
Şalăul, ţinta pescarilor de răpitor pe multe lacuri, este, din nefericire, tot mai rar pe majoritatea râurilor, pe unele dispărând complet, probabil datorită faptului că manifestă o sensibilitate ridicată la condiţiile de mediu în comparaţie cu alţi peşti.
Iubitor de adâncuri, în primul rând datorită sensibilităţii aparatului vizual, şalăul va fi căutat cu predilecţie în aceste locuri mai ales în zilele însorite. Spre seară şi în zilele înnourate îşi face prezenţa atacându-şi prada şi între ape sau, mai rar, spre suprafaţă.
Rezultatele cele mai bune s-au obţinut în special prin folosirea shad-urilor sau a grub-urilor (7-10 cm), în culori cât mai naturale pe apă limpede şi cât mai contrastante sau de nuanţe fluorescente pe ape tulburi. Pot fi încercate şi voblere, care trebuie însă jucate cât mai aproape de fundul albiei, crescând astfel şi riscul de agăţare.
Ca o particularitate, trebuie amintit faptul că în cazul de faţă tehnica de prezentare a nălucilor (şi mă refer în primul rând la silicoane) trebuie stăpânită aproape cu desăvârşire, şalăul fiind mai greu de înşelat decât confraţii săi (excepţie face, poate, avatul, cu toanele sale fiind foarte greu de înţeles de către pescari).
Somnul, uriaşul apelor noastre, îşi găseşte tot mai greu loc pe râuri. Gropanele sunt tot mai puţine, iar acolo unde există braconierii atacă fără milă. Somoteii înşişi îşi fac tot mai rar apariţia în locuri care pe vremuri erau consacrate. În această perioadă somnul se hrăneşte cu preponderenţă noaptea, mai rar dis de dimineaţă şi aproape deloc pe canicula zilei. Fiind un „pipăitor” al fundului apei, pe care-l părăseşte mai ales noaptea, când iese la vânat şi se lasă, de multe ori, plimbat ca un trunchi de copac la suprafaţă, trebuie să-i răspundem cu un pescuit adecvat (mulţi sunt de părere că spinning-ul, în cazul somnului, nu are nici pe departe rezultatele pescuitului cu momeli naturale, vii sau moarte – peştişori, broaşte, lipitori, scoici, coropişniţe etc.), în general cu plastice moi mari şi armate cu jiguri mai grele şi voblere sinking. Dar cum şi în pescuit totul este relativ, regulile sunt scrise pentru a fi încălcate sau contrazise (personal, somnul „carierei” de până acum a atacat o rotativă Blue Fox nr.2, pe cădere, destinată avatului?!).
Am lăsat la urmă bibanul, Cenuşăreasa râurilor noastre, atunci când vorbim de răpitori. Pofta nestăpânită de a ataca, activitatea de care dă dovadă când toţi ceilalţi peşti răpitori lâncezesc, nu fac doi bani în ochii majorităţii pescarilor. De ce? Răspunsul este simplu: deşi un peşte extrem de frumos, luptător, gustos (pentru gurmanzi), bibanul nu face nici pe departe subiectul vreunui vis de pescar(i), datorită taliei sale insignifiante raportate la ceilalţi răpitori (să mai zică cineva că dimensiunea nu contează…). Şi când spun asta mă refer la pescarul sportiv de rând, nu la cel de competiţie, pentru că acolo bibanul îşi are feliuţa lui.
Şi bibanul face parte din categoria „mereu flămând”, atacând aproape orice în materie de năluci, chiar dacă sunt comparabile sau chiar depăşesc uneori talia urmăritorului. După şalău, bibanul este următorul mare iubitor de plastice (cu twister-ele pe primul loc), chiar dacă, repet, atacă cu succes orice nălucă. Cum „mărunţişul” ce-i serveşte ca hrană este localizat, în această perioadă călduroasă, cât mai aproape de maluri, tot acolo vom încerca şi noi să-i stârnim poftele.
Bineînţeles că materialul de faţă (re)prezintă doar câteva cuvinte despre ceea ce ar însemna un spinning de caniculă, pe tot mai greu încercatele noastre râuri. Perioada la care facem referire este, prin excelenţă, supusă celor mai grele încercări meteorologice (schimbări dese şi bruşte de presiune atmosferică, variaţii ample de temperatură, furtuni violente, variaţii ale nivelului apei, turbiditate în general crescută ş.a.m.d.).
Iar încheierea nu poate cuprinde decât deja, de-acum, cunoscuta propoziţie: prinde, fotografiază, eliberează!
p.s. Din cauza „îmbârligăturilor” anuale ale (pseudo)politicului în absolut orice domeniu de (ne)activitate, inclusiv pescuitul sportiv, am omis, cu bună ştiinţă, prezentarea păstrăvului din acest material dedicat spinning-ului (lipanul este „dedicat” muscarilor). Ambiguitatea legislatorului – care-şi urmăreşte doar interesele - este clar intenţionată, pescarul sportiv este (cel puţin la nivel legislativ) umilit, iar celebrul, de acum, protocol ANPA-RNP (în care primii spun că poţi pescui doar cu permisul lor pe orice apă publică, iar secunzii te taxează cu nonşalanţă la zi), cu prevederi „înceţoşate”, când primii spun „hăis”, iar ceilalţi „cea”, nu face decât să ridice la nivel de culme nepăsarea şi nesimţirea celor aleşi, numiţi şi, mai ales, plătiţi să se ocupe cu bunul şi firescul mers al pescuitului sportiv în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu