Prohibiţia a luat sfârşit! De astăzi se (re)deschide oficial sezonul de pescuit pe care l-am aşteptat nerăbdători atâta timp!
Să vedem daca sunt motive să fim şi încrezători:
· Molima braconajului sălbatic s-a întins şi este într-o perpetuă cucerire de spaţii şi adepţi. Aşadar numărul capturilor (cu atât mai mult a celor deosebite) scade vertiginos.
· Liniştea & relaxarea pe care le căutăm în natură după o săptămână epuizantă de serviciu nu-şi mai găsesc locul decât foarte rar, fiind înlocuite de muzicile (o)culte ale cocalarilor cu frunţi înguste.
· Legislaţia în domeniu lasă încă destul de mult loc interpretărilor de orice natură, iar interesele de grup şi/sau partid lovesc şi în domeniul pescuitului (vezi protocoalele odioase ANPA/RNP – din care fiecare parte înţelege/aplică ce vrea, ANPA-ARBDD, împărţirea apelor către asociaţiile de pescari etc.)
· În cele din urmă (dar nu la sfârşit), ca în fiecare din ultimii ani de altfel, permisele de pescuit, deşi plătite, ies de sub tipar şi ajung în posesia pescarilor şi spre sfârşit de sezon.
Trecând peste aceste neajunsuri, dar şi peste multe alte vicisitudini pe care suntem obligaţi să le trăim ca şi pescari (sportivi sau… recreativi?), să rămânem totuşi cu speranţa că într-o zi va răsări soarele şi apele noastre!
Fire întinse!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu