10 iul. 2012

Tarife pescuit în ape de munte

Ca peste tot în România, unde legile „emanate”, contractele, protocoalele încheiate etc. sunt făcute de aşa natură încât fiecare parte implicată să înţeleagă ce vrea şi să interpreteze în interes propriu, nici pescuitul recreativ/sportiv nu a fost ocolit.
Astfel, deşi ANPA a afirmat de nenumărate ori că protocolul (odios, după mulţi pescari) încheiat cu RNP privind gestionarea/administrarea apelor de munte nu implică din partea pescarului vreo taxă suplimentară, independentă de cea achitată pentru permisul (unic la nivel naţional) de pescuit ANPA, Regia Naţională a Pădurilor are propria viziune şi interpretare a acestui protocol, rezervându-şi dreptul de a percepe tarife, după cum urmează:
1. Tarif pentru zonele de pescuit cu salmonide, libere la pescuit şi gestionate direct de unităţile RNP: 300 lei* pe sezon;
2. Tarif pentru zonele de pescuit cu salmonide, libere la pescuit, gestionate direct de o singură direcţie silvică: 150 lei pe sezon;
3. Tarif pentru o singură zonă de pescuit (pentru salmonide şi/sau pentru iazurile, lacurile şi bălţile din fond forestier, populate cu ciprinide):
-15 lei/zi
- 35 lei/săptămână
- 60 lei/lună
* Tarifele nu includ TVA.

De remarcat este faptul că apare, pentru prima oară, noţiunea de catch&release (prinde şi eliberează), recomandându-se (fără însă a se impune!) înjumătăţirea tarifelor pentru practicanţii acestei metode.
Delimitarea strictă a acestor ape de munte rămâne însă, în continuare, aproape un mister, lăsat să planeze peste celelalte (prea) multe mistere şi contradicţii cu care dăm nas în nas zilnic, vizavi de pescuitul recreativ/sportiv.

4 comentarii:

  1. Offtopic: Nu am putut sa nu las un feedback pozitiv pentru sloganul acestui blog. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Marius!
    Poate ca intr-o zi, cineva isi va intoarce fata spre noi si vom avea parte, in sfarsit, de apele din vis!

    RăspundețiȘtergere
  3. Apele din vis le putem gasi numai in afara granitelor tari noastre. La cum stau lucrurile acum nici macar nu indraznesc sa visez la asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Logic asa este. Dar daca ne-aum "urni" un pic mai mult, noi, iubitorii si protectorii naturii, am putea sa facem lucrurile la care visam acum!

      Ștergere