9 sept. 2012

Pescuit la clean: Cleanul pe caniculă

Seceta a ucis orice boare de vânt.
      Soarele s-a topit şi a curs pe pãmânt. 
A rãmas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol
.
N. Labiş – Moartea căprioarei


Toată vara asta, la muncă, la pescuit sau la plimbare, am fost însoţit de versurile de debut ale cunoscutei poezii labişciene. Poate doar boarea de vant n-a fost întotdeauna ucisă, de multe ori vântul purtându-mi voblerele pentru pescuitul uşor la clean prin răchiţile, arinii sau bălăriile de pe malurile opuse.
Deşi a fost o vară caniculară, chiar şi pe aici, prin nordul ţării, am rămas fidel principiului pe care l-am amintit şi cu alte ocazii, în alte articole: somnul de frumuseţe nu trebuie stricat. Aşa că, deşi mult mai rare decât în anii trecuţi – din motive obiective – ieşirile pe malul apei în căutarea avatului, în special, dar şi a cleanului, s-au petrecut la ore târzii, spre prânz sau după-amiaza.
Povestea de faţă îşi derulează capitolele pe malul Siretului, în amontele său (judeţul Botoşani), pe o apă pe care n-am văzut-o vreodată atât de mică (e drept că nici anii mei de experienţă în aceste zone nu-s foarte mulţi) şi aproape limpede. Peştele ţintă – avatul (păstrez amintiri frumoase din zonă), dar amintindu-mi spusele din Cleanul - cel mai bun prieten al pescarului, nu abandonez trusa cu jucărioare destinate cleanului fie ele lingurite rotative, câteva oscilante mici, plus o duzină de vobleraşe – unele producţie proprie – care aşteaptă să fie îmbăiate.
pescuit pe siret
Culcuşul de sub malul opus
După vreo oră şi ceva în care avatul (semiactiv în acest răstimp) m-a tratat cu indiferenţă, neavând nicio reacţie nici la “table”, nici la “lemne” (celebrul Thrill rămâne, cel puţin la mine în trusă, virgin), nici la “plastice”, m-am hotărât să încerc să caut cleanul ceva mai în amonte, unde albia se îngusta, oferindu-mi astfel posibilitatea de a-i explora malul opus.

pescuit la clean
Încă un... păcălit
Tatonările cu câteva rotative (nr.0,1,2) şi vreo 2 oscilante mici n-au dat rezultate, aşa că am trecut la udat voblere. Mai întâi am lăsat un Rapala CD fără barbetă după ce, agăţat într-o creangă de pe malul opus fiind, a aterizat direct într-o piatră când l-am smuls spre recuperare, apoi am încercat mai multe modele de la Salmo fără succes, pentru ca într-un târziu să aleg un Strike Pro Baby  (culoarea 021OB), ceva mai mic decât gusturile mele – cel puţin – în materie de voblere dedicate cleanului. Surpriza a fost deosebit de plăcută, în următoarele aprope trei ore clenii ţinându-mi firul tensionat aproape în permanenţă, iar majoritatea atacurilor survenind imediat după “pleoscul” acestuia în apă. Drept mulţumire am lăsat voblerul prinzător ofrandă, spre sfârşitul partidei, unei “încrengături” din apă, dinspre malul opus.
pescuit la clean
Dolofănel de Siret
Şi ca să nu zic că plec acasă fără a mai încerca 2-3 aruncări şi la avat, mi-am armat cealaltă lansetă cu o oscilantă Krocodile de la Luhr Jensen grea (#4), capabilă să-mi aducă distanţe impresionante în lanseuri. Am avut atac imediat, urmat de două trei zbateri uşoare, apoi greutate în recuperare şi rezultatul: un bibanaş mai mic decât lingura şi... o pălărie de epocă!
pescuit la clean
Captura surpriză
Fire întinse!!!

p.s. toate aceste ieşiri în această parte a Siretului sunt, din nefericire, asortate cu tot mai mulţi şi mai mulţi ecranişti.

2 comentarii:

  1. Un sezon distrus de ploaie, mai ales in spinning. Poate la anu avem din nou parte de povesti.

    RăspundețiȘtergere
  2. asa este. poate sunt zone in tara unde a fost/este mai bine, dar raurile care au afluenti apropiati zonelor montane sufera mai ales din cauza turbiditatii excesive.

    RăspundețiȘtergere