Continuăm aşadar capitolul
dedicat speciilor de peşti cele mai apreciate şi mai căutate de către
pescarii sportivi (sau recreativi) din România, continuând cu:
Bibanul (Perca
fluvialitis)
Familia: Percidae
Alte denumiri: asprişor, baboi
, boşman , bubuioc, costruş , ghiban, ghebuş, zborâş ş.a.
Caracteristici: Trup ovalar,
comprimat în regiunea anterioară, spatele arcuit, gura mare, cu falca de jos
proeminentă, dinţi mărunţi şi deşi; solzii bibanului
sunt mărunţi, aşpri, zimţaţi pe margini; operculul se termină cu un ţep ascuţit
în partea finală; aripioarele dorsale sunt aproape lipite între ele şi sunt
pline de ţepi tari (foarte dureroşi pentru... mâinile noastre); culorile
corpului (unele dintre cele mai frumoase, printre peştii noştri) diferă în
funcţie de mediul în care trăieşte bibanul:
verde cenuşiu spre negru pe spate, verde cu reflexe arămii pe părţile laterale,
burta alb-cenuşie, cu nuanţe galbene adesea; bibanul este un peşte vărgat, lateralele sale fiind traversate, de
sus în jos, de 5 până la 9 dungi mai închise la culoare.
Răspândire:
Dunăre, râurile colinare şi de şes, urcând adeseori până înspre zona montană
(zona mrenei), lacuri de acumulare şi bălţi.
Dimensiune&greutate
medie: 30 cm (excepţional 50-60 cm); 200-500 g (excepţional 2-5 kg).
Dimensiune minimă legală: 12 cm
Probabil cel mai agresiv peşte
răpitor din apele dulci şi unul dintre cei mai atractivi, din punct de
vedere aspectual, bibanul plăteşte
însă tribut taliei sale, mulţi dintre amatorii spinningului ignorându-l – pe
nedrept - tocmai din acest motiv, cu toate că folosirea unui echipament de
pescuit ultralight ne poate răsplăti cu senzaţii în drill, chiar şi în cazul
acestui răpitor (mai) mic.
Bibanul este activ pe tot
parcursul anului, lucru deloc de neglijat în ceea ce ne priveşte (fiind chiar
de cele mai multe ori specia ţintă în pescuitul la copcă), trăind în
cârduri până spre atingerea maturităţii depline (3 ani), când devine solitar.
Este omniprezent în bălţile noastre,
pe lângă păpuriş şi stuf, dar şi în cotloanele de sub maluri, pe sub copaci,
crengi, pietre sau alte obstacole din albiile apelor curgătoare, de unde
porneşte atacuri scurte, rămânând fidel zonei în care s-a stabilit şi atacând aproape
orice îi aduce apa, începând de la insecte, larve, crustacee, broscuţe, peşti
mărunţi sau icre.
Bibanul vânează în principiu
doar ziua, fiind rare cazurile când atacă noaptea, şi atunci din oportunism,
victima trecându-i din greşeală pe la nas. În prima parte a vieţii, când stă în
cârduri, bibanul este prins adeseori
din întâmplare, la râmă, viermuş etc., de către pescarii care caută, pescuind
la plută sau la feeder, alte specii de peşte. Pentru că de cele mai multe ori
înghite adânc cârligul, micul biban sfârşeşte
adesea sacrificat şi aruncat pe malul apei, lucru pe care l-am văzut, din
nefericire, pe multe bălţi mai ales.
Pescuitul bibanului – la
spinning - se face cu scule ultralight, folosindu-se cu succes atât “tablele” (linguriţe
rotative – foarte prinzătoare fiind cele cu puf roşu pe ancoră,
deoarece bibanul vânează ciupind
înotătoarele victimei, linguri oscilante de mici
dimensiuni), cât şi “lemnele” (voblere de dimensiuni mici, în
culori variate) sau “silicoanele” (twister-e şi shad-uri armate cu
jig-uri uşoare). Iarna, la copcă, vom folosi cu succes dandinetele şi mormâştile.
Citeşte şi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu