Bibanul (Perca fluvialitis)

Continuăm aşadar capitolul dedicat speciilor de peşti cele mai apreciate şi mai căutate de către pescarii sportivi (sau recreativi) din România, continuând cu:

Bibanul (Perca fluvialitis)

Familia: Percidae

Alte denumiri: asprişor, baboi , boşman , bubuioc, costruş , ghiban, ghebuş, zborâş ş.a.

Caracteristici: Trup ovalar, comprimat în regiunea anterioară, spatele arcuit, gura mare, cu falca de jos proeminentă, dinţi mărunţi şi deşi; solzii bibanului sunt mărunţi, aşpri, zimţaţi pe margini; operculul se termină cu un ţep ascuţit în partea finală; aripioarele dorsale sunt aproape lipite între ele şi sunt pline de ţepi tari (foarte dureroşi pentru... mâinile noastre); culorile corpului (unele dintre cele mai frumoase, printre peştii noştri) diferă în funcţie de mediul în care trăieşte bibanul: verde cenuşiu spre negru pe spate, verde cu reflexe arămii pe părţile laterale, burta alb-cenuşie, cu nuanţe galbene adesea; bibanul este un peşte vărgat, lateralele sale fiind traversate, de sus în jos, de 5 până la 9 dungi mai închise la culoare.

Răspândire: Dunăre, râurile colinare şi de şes, urcând adeseori până înspre zona montană (zona mrenei), lacuri de acumulare şi bălţi.

Dimensiune&greutate medie: 30 cm (excepţional 50-60 cm); 200-500 g (excepţional 2-5 kg).

Dimensiune minimă legală: 12 cm

Metoda de pescuit recomandată: Pescuit cu momeli artificiale.

 Probabil cel mai agresiv peşte răpitor din apele dulci şi unul dintre cei mai atractivi, din punct de vedere aspectual, bibanul plăteşte însă tribut taliei sale, mulţi dintre amatorii spinningului ignorându-l – pe nedrept - tocmai din acest motiv, cu toate că folosirea unui echipament de pescuit ultralight ne poate răsplăti cu senzaţii în drill, chiar şi în cazul acestui răpitor (mai) mic.

Bibanul este activ pe tot parcursul anului, lucru deloc de neglijat în ceea ce ne priveşte (fiind chiar de cele mai multe ori specia ţintă în pescuitul la copcă), trăind în cârduri până spre atingerea maturităţii depline (3 ani), când devine solitar. Este omniprezent în bălţile noastre, pe lângă păpuriş şi stuf, dar şi în cotloanele de sub maluri, pe sub copaci, crengi, pietre sau alte obstacole din albiile apelor curgătoare, de unde porneşte atacuri scurte, rămânând fidel zonei în care s-a stabilit şi atacând aproape orice îi aduce apa, începând de la insecte, larve, crustacee, broscuţe, peşti mărunţi sau icre.

Bibanul vânează în principiu doar ziua, fiind rare cazurile când atacă noaptea, şi atunci din oportunism, victima trecându-i din greşeală pe la nas. În prima parte a vieţii, când stă în cârduri, bibanul este prins adeseori din întâmplare, la râmă, viermuş etc., de către pescarii care caută, pescuind la plută sau la feeder, alte specii de peşte. Pentru că de cele mai multe ori înghite adânc cârligul, micul biban sfârşeşte adesea sacrificat şi aruncat pe malul apei, lucru pe care l-am văzut, din nefericire, pe multe bălţi mai ales.

Pescuitul bibanului – la spinning - se face cu scule ultralight, folosindu-se cu succes atât “tablele” (linguriţe rotative – foarte prinzătoare fiind cele cu puf roşu pe ancoră, deoarece bibanul vânează ciupind înotătoarele victimei, linguri oscilante de mici dimensiuni), cât şi “lemnele” (voblere de dimensiuni mici, în culori variate) sau “silicoanele” (twister-e şi shad-uri armate cu jig-uri uşoare). Iarna, la copcă, vom folosi cu succes dandinetele şi mormâştile.

Citeşte şi:

·        Spinning la biban – mic îndreptar

·        Spinning spectacol – năluci de suprafaţă

·        Cu nălucile pe râuri. Spinning în plin „cuptor”

·        Nălucile – alegerea culorii potrivite

·        "Vobleritul"- tehnici de baza

·        Toamna răpitorilor