Sfârşit de sezon de pescuit la păstrăv

Acoperind o perioadă relativ scurtă de timp (1 mai – 14 septembrie), sezonul de pescuit la păstrăv îşi derulează astăzi ultimul episod din acest an, pistruiaţii apelor noastre (fie că e vorba de păstrăv indigen, păstrăv curcubeu sau păstrăv fântânel) urmând să-şi înceapă boiştea.

Nu ştiu cât de productiv a fost pentru fiecare pescar sportiv acest sezon de păstrăv, însă merită să subliniem în primul rând câteva dintre aspectele negative, cu impact imediat sau de lungă durată asupra habitatelor naturale în care salmonidele îşi găsesc tot mai greu locul.

Probabil cel mai mare rău în momentul de faţă, care (va) duce efectiv la exterminarea păstrăvului (şi a lipanului) de pe multe din apele noastre de munte, dar şi la modificarea iremediabilă a unor peisaje mirifice, este goana unora pentru a obţine certificate verzi, motivaţia obţinerii energiei din surse regenerabile fiind puerilă, pentru că nu poţi afirma că ai obţinut acea energie ecologic, atâta timp cât distrugerile mediului natural sunt iremediabile.

Au început astfel să dispară, treptat, de pe harta României ape de munte, care găzduiau în albiile lor păstrăvi, lipani, boişteni, grindei sau alte specii de peşti, transformându-se în conducte subterane sau supraterane care conduc apa spre turbine electrice.

Buldozerele şi excavatoarele „verzilor” au muşcat şi muşcă în continuare nemilos din templele montane în care păstrăvul era zeul suprem, iar protestele noastre rămân aproape de fiecare dată fără ecou.

Că tot aminteam de boiştea păstrăvului care e pe cale să înceapă, ajungem la acelaşi duşman de temut al său – omul, de data asta prin acţiunile de braconaj, facilitate de păstrăvul însuşi, care urcă pe pâraiele mici de munte, cât mai în amonte, pentru a-şi depune icrele, locuri în care sunt expuşi şi în care sunt mult mai uşor de prins prin mijloace ilegale (pe care nu o să le enumăr, pentru a nu da idei unor pescari sportivi doar pe hârtie).

Încălzirea globală despre care se tot vorbeşte şi pe care o recunoaştem sau nu, contribuie şi ea negativ în viaţa păstrăvului, pentru că încălzirea uşoară şi treptată a apelor de munte a dus la apariţia unor specii de peşti din zona lipanului şi chiar a mrenei, cleanul fiind concurentul cel mai aprig din acest punct de vedere şi nu numai pentru faptul că „înjumătăţeşte” hrana păstrăvului, ci şi pentru că exemplarele mature nu se jenează să atace puietul de păstrăv.

Exploatarea pietrei direct din albiile pâraielor de către mulţi riverani, nivelându-le până la „asfaltizare” şi nelăsându-i, în consecinţă, nici un cotlon în care să se cuibărească, este o altă durere care se adaugă la lungul şir şi care afectează în mod direct păstrăvul.

Aşadar, la final de sezon de pescuit la păstrăv, pentru că ştiu cât apreciaţi acest peşte incredibil, vă invit să încercăm măcar noi să protejăm, atât cât ne ţin puterile, acest adevărat rege al apelor noastre: păstrăvul!

p.s. n-am mai amintit în acest material şi partea legislativă care ne priveşte, printre care şi hilarul Protocol dintre ANPA şi RNP, în care fiecare parte înţelege ce vrea, iar pescarul trebuie să le dea dreptate amândurora…