18 feb. 2014

Prohibiţie 2014 - Ordinul a aparut, în sfârşit!

Având ca şi conţinut textul din Proiectul de Ordin privind prohibiţia pescuitului în anul 2014, fără modificări sesizabile, a apărut în sfârşit publicată în Monitorul Oficial şi legea respectivă, care ne îngrădeşte mai rău în 2014 (fără temei... legal), lege care rămâne nemodificată în privinţa celebrei sintagme fără a aduce atingere prevederilor art. 1... Adică nu vom pescui la ştiucă nici în perioada prohibiţiei generale (1 aprilie – 30 mai) şi, mai mult (sau mai grav!), nici la păstrăv, în perioada 1-30 mai. Aşa că toţi pescarii (şi mă includ şi pe mine aici) care s-au obişnuit să sărbătorească 1 Mai muncitoresc în munţi, la deschiderea sezonului de păstrăv, trebuie să amâne acea sărbătoare pentru ziua copilului...

Textul complet al Ordinului (83/2014) îl puteţi consulta la secţiunea dedicată legislaţiei în pescuit:

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 115 din 10 ianuarie 2014 al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură,
luând în considerare prevederile:
- art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 1 din anexa la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în râul Prut şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, semnat la Stânca la 1 august 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.207/2003;
- art. 7 pct. A lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 6 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultură, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările ulterioare,

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură emite următorul ordin:

SECŢIUNEA 1
Zone şi perioade de prohibiţie
Art. 1.
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
(2) Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv.

AICI aveti cel mai IEFTIN RCA!


6 comentarii:

  1. buna seara. ati interpretat gresit sintagma ,,fara a aduce atingere". ceea ce reglementeaza art. 5 sunt eceptii de la art. 1. cu alte cuvinte puteti pescui linistit stiuca dupa data de 15 respectiv 25 martie, iar pastravul intre 1 mai si 14 septembrie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa fie asa... Interpretarea de rigoare le apartine unor juristi, inca din vremea in care ordinul era in stadiu de proiect.

      Ștergere
    2. cu siguranta exprimarea este defectuoasa... dar sa gandim logic... scopul reglementarii prohibitiei este acela de a proteja speciile piscicole in perioada de reproducere.... ori nu vad rostul protejarii stiucii dupa 15/25 martie respectiv protejarea pastravului dupa 1 mai, cand aceste specii s-au reprodus deja, lucru care poate fi confirmat de un biolog.... cu siguranta se va gasi un organ de control care din exces de zel va aplica o sanctiune celui care va pescui pastrav/stiuca dupa perioadele mentionate mai sus, dar consider ca odata contestata in instanta sanctiunea va fi anulata.

      Ștergere
  2. Sa traiti.Daca cititi in monitoru oficial cu atentie veti gasi.....O excepţie de la perioadele menţionate anterior o constituie pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial la ştiucă, perioada de prohibiţie pentru această specie de peşti încetează la data de 15 martie inclusiv în perimetrul Rezervaţiei Biosferei ‘Delta Dunării’ şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor piscicole naturale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... dar reincepe, din nefericire, de pe 1 aprilie, supunandu-se si prohibitiei generale.
      de altfel ANPA le-a confirmat acest lucru tuturor pescarilor care au cerut detalii suplimentare, negand insa ca acelasi lucru se va intampla si cu pastravul, de la 1 mai, desi textul de lege e acelasi. ma rog, ca la noi, la nimeni!

      Ștergere