Primăvara răpitorilor - la debut de sezon

Deşi prin alte părţi ale ţării primăvara pare să-şi fi intrat deja în drepturi de ceva vreme, încă de prin luna februarie (ocazie cu care nu pot decât să-i invidiez profund, dar în cel mai bun sens al cuvântului, pe iubitorii pescuitului la răpitori – şi nu numai – de prin zonele vestice şi sudice), iar pescarii (ne)serioşi au deja câteva ieşiri la spălat voblere, linguriţe, silicoane sau alte năzbâtii născocite cu ştiinţă şi pasiune atât de producătorii de năluci pentru pescuit, cât şi de noi înşine, pentru a (ne) demonstra priceperea şi din acest punct de vedere, în zona mea (de pescuit şi de... baştină) – extrem de zgârcită la acest capitol – mai că te mai poţi aventura la un pescuit la copcă, atât e de grăbită primăvara... Aşa că, vrând-nevrând, mai scot o dată la curăţat/uns mulinetele, mai lustruiesc nu ştiu a câta oară lansetele, mai cioplesc un vobler (afirmaţie adevărată, dar cu iz de minciună – în ultimul timp n-am prea avut timp/chef de meşterit în lemn), mă mai adap cu literatură de specialitate scrisă de alţi pescari, mai arunc o privire la fotografiile cu capturile din anii trecuţi şi aştept să înceapă şi pe aici, prin nord, primăvara răpitorilor.

Siretul, în amonte (Suceava-Botoşani)

Ştiuca este cea mai scumpă la vedere primăvara, pentru că sosirea anotimpului renaşterii naturii o găseşte în plină reproducere, deci în prohibiţie (cu toate că legiuitorul nu se grăbeşte deloc în ultimii ani să emită Ordinul privind prohibiţia, apariţia sa în Monitorul Oficial petrecându-se după ce o bună parte din exemplarele de ştiucă sunt decimate de foarte mulţi dintre aşa-zişii pescari sportivi, cât şi de nenumăraţii braconieri). Practic, pescarii de ştiucă trebuie să se mulţumească în acest anotimp (şi în acest... an) cu o singură săptămână de pescuit “de primăvară”, în perioada 25-31 martie (15-31 martie pentru norocoşii care pescuiesc în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”), pentru că de pe 1 aprilie (până la 30 mai) începe prohibiţia generală, iar ştiuca intră şi sub incidenţa acesteia, în urma nefericitului text de lege din acest an.  Aşa că oscilantele, sliderele sau silicoanele propice unui spinning de sezon, parcă nici nu merită scoase de prin truse pentru un timp atât de limitat. În treacăt fie spus, tot o parte a pescarilor “sportivi” au avut grijă, în lunile de iarnă, să armeze luciul îngheţat al lacurilor care încă mai găzduiesc exemplare de ştiucă, cu sute de “soldăţei”, măcelărind – la peştişor viu – zeci şi sute de ştiuculiţe, mârliţe şi pixuri, sub oblăduirea indiferenţei sau complicităţii celor care pot şi care trebuie să apere fauna piscicolă.

Alt răpitor, mai mic, (cel) mai chipeş şi mai... pistruiat – păstrăvul, rămâne, cum deja ne-am obişnuit, interzis total până la 1 mai, aşa că nu zăbovim prea mult asupra lui. Numai că acelaşi celebru Ordin privind prohibiţia, dacă este interpretat identic cu prohibiţia ştiucii, ne trimite în ceaţă pentru perioada 1 mai – 1 iunie, când intră sub incidenţa prohibiţiei generale, aşa că ar mai rămâne doar două luni şi jumătate efective de pescuit într-un an calendaristic!

Veşnic flămânzii clen(uţ)i

Când răpitor, când omnivor, cleanul începe să răspundă tot mai bine nălucilor noastre, muscărind în zilele însorite, caz în care îl căutăm cu voblere sau linguriţe care evoluează cât mai aproape de suprafaţa apei, dar activând în general, datorită apei încă reci, spre fundul albiilor, în curenţi mai puţin puternici decât vara şi acoperind o suprafaţa de vânătoare mai redusă. Aici îl căutăm cu voblere sinking, cu evoluţie/bătaie mai discrete decât în anotimpul cald şi de culori cât mai naturale sau cu linguriţe rotative cu axul mai greu, care au însă dezavantajul – comparativ cu voblerele – că trebuie recuperate mai rapid pentru a nu deveni din atracţii, sperietori.

Avatul rămâne regele neîncoronat al eschivelor, nepăsării şi... miştocărelii, cu atât mai mult cu cât atacurile sale se apropie tot mai des de suprafaţa apei şi sunt din ce în ce mai vizibile pentru noi, pescarii, cărora nu ne mai rămâne decât să înghiţim în sec şi să asistăm neputincioşi la demonstraţiile sale de forţă. Parcă tot mai greu de păcălit de la an la an (cu siguranţă şi mult mai puţin numeros, “mulţumită” mai ales setcilor care împânzesc până la saturaţie apele patriei noastre iubite, seduse şi abandonate), avatul rămâne totuşi primul pe lista ţintelor pentru foarte mulţi practicanţi ai spinningului. Numai că fiind atât de greu de citit, trebuie să porţi după tine adevărate arsenale de năluci şi să ai  şi timp să încerci cât mai multe, de la arhilăudatul Thrill de la Salmo (care încă nu mi-a oferit satisfacţiile unui super-vobler), până la cine ştie ce rotative, oscilante, cicade sau alte invenţii proprii. Unde să-l căutăm? Acolo unde îşi face simţită prezenţa, luând la rând toate straturile apei, pentru că dacă vara activează mai mult la suprafaţa, acum este instabil în preferinţe (şi în desfăşurare), în funcţie şi de temperatura apei care oscileaza foarte des şi, mai ales, de zonele în care înoată bancurile de obleţi, delicatesea avaţilor.

(P) Ia repede de tot cel mai ieftin RCA... si nu pleca la pescuit fara... rovinieta!

Şalăul şi somnul rămân cât mai lipiţi de fundurile gropilor în care nu numai că au iernat, dar în care îşi petrec şi majoritatea zilelor anului, fiind negativ influenţaţi de lumina puternică şi mai ales de soare. Plasticele moi sunt pe primul loc în top pentru cele două specii de răpitori, cu ajustările de culoare necesare despre care am amintit în alt articol, dar şi jucate cât mai încet, mai natural şi mai aproape de... botul lor, pentru că este o perioadă în care nu fac prea mare risipă de energie, lenea definindu-i.

Am lăsat la urmă (pentru a câta oară?) bibanul, care tocmai i-a delectat pe mulţi dintre voi la copcă în sezonul rece, unde este de departe cel mai activ răpitor, şi care rămâne în continuare un partener de încredere la pescuit, numai că tot mai puţini practicanţi de spinning îl caută cu dedicaţie (exceptând pescuitul de competiţie), datorită taliei sale de cele mai multe ori insignifiante. Bibanul nu face mofturi nici când vine vorba de năluci, dar parcă tot silicoanele (twister-ele cu precădere) adună mai multe capturi decât rotativele sau voblerele. Ca majoritatea peştilor din apele noastre, şi bibanul se hrăneşte mai mult în straturile inferioare ale apei, în aşteptarea sezonului cald care-l poartă după hrană prin toate structurile unei albii (nu de porci, pe acolo-şi poartă paşii alte specii, mult mai apropiate nouă, de bipezi/bipede).

Aşadar, cum – după un sezon rece mai prelungit sau mai scurt, în funcţie de norocul “geografic” al fiecărui pescar - ne mai desparte doar o lună de interminabilele 60 de zile de prohibiţie generală, să încercăm să ne hrănim, câtuşi de puţin, pasiunea care ne face să purcedem, chiar şi în cele mai vitrege condiţii (şi nu mă refer neapărat la vreme, ci mai ales la... vremuri), pe (lângă) apele tot mai tulburi, atât la propriu, cât şi la figurat, ale patriei.

Fire întinse (nu şi în timpul prohibiţiei!) vă urez!!!   

p.s. Deşi este în general acceptată printre pescari ideea că momelile naturale dau rezultate mai bune în sezonul rece, implicit primăvara, peştişorul ăla viu sau mort, lăsat în derivă la capătul firului chiar dacă are mai multe şanse să (ne) aducă o captură, n-are nimic în comun cu farmecul unei partide – reuşite sau nu – de spinning, unde măiestria şi inspiraţia pescarului este mai încercată decât... consistenţa, gustul şi mirosul nadei.