Pescuitul cleanului la vobler(e): scurtă evadare pe Siret

Suprasaturat de cele 60 de zile de prohibiţie de pe râurile interne, de ploile abundente care i-au urmat şi care au transformat apele aproape în mâl în mare parte a ţării, năruind din faşă şi cea mai mică speranţă... spinningistică, am hotărât – ajuns cu alte treburi şi în mare fugă puţin mai în amonte de locul în care Siretul se deschide (mai) larg, pentru a înghiţi şi râul Suceava – să arunc totuşi şi două lansete în portbajul maşinii, una dedicată pescuitului la avat, ţinta mea obişnuită în acea zonă a Siretului, şi cealaltă, de rezervă, prietenului şi mereu salvatorului partidelor de pescuit, cleanul, pentru cazul în care timpul îmi permite o mică evadare pe malurile Hierasus-ului.

Un clenuţ...

Văzând, în trecere peste podul de la Roşcani, tulburimea Sucevei, nu-mi făceam mari speranţe pentru culoarea pe care o va avea Siretul, peste numai câţiva kilometri de drum, gândindu-mă în acelaşi timp că aceasta este influenţată şi de barajul din amonte (Hânţeşti - Bucecea), de cele mai multe ori Suceava prezentând un grad mai mare de turbiditate, avantajându-i în parte pe pescarii care caută, pescuind la feeder, mreana sau chiar scobarul, dar dezavantajându-i clar pe restul, cu un minus mare pentru împătimiţii spinningului la răpitori.

Până la urmă, rugăciunile şoptite au dat roade, iar Siretul mi s-a dezvăluit, încă de peste podul de intrare în localitatea Vercicani (unde am şi făcut, în trecere, câteva fotografii, de găsit pe pagina de facebook), mult mai curat decât Suceava, deci cu şanse reale pentru o minipartidă de spinning, cu tot riscul asumat de a crea cel puţin disconfort prin scurta mea “dispariţie” de la locul destinaţiei şi... scopul călătoriei.

Siretul, la Vercicani

Culmea este că deşi am avut la dispoziţie ceva mai mult de două ore (şi alea întocmai pe la prânz, în miezul zilei), am cărat – ca de obicei – după mine rucsacul cu mai toate trusele mele de voblere şi linguriţe, dar şi câteva plastice moi (recunosc, e un obicei prost, pentru că niciodată nu apuc să ud nici 10% dintre ele, dar le plimb peste tot pe unde mă duc), deşi până la urmă minipartida avea să se rezume doar la 4-5 voblere...

Neavând timp la dispoziţie, m-am dus la un loc deja cunoscut, probat în trecut şi – lucru esenţial la un pescuit de... viteză – cu acces facil al maşinii (şi cu posibilitatea de a o urmări vizual între timp, pentru că sunt destule zone pe râurile patriei în care o zi relaxantă de pescuit se poate transforma în coşmar când te întorci la maşină şi nu o mai recunoşti, după operaţiile estetice aplicate de nişte binevoitori băştinaşi) şi cu ceva potenţial, deşi este tot mai înţesată de nelipsitele setci şi ecrane.

Ajuns pe malul Siretului la o oră la care peştii (răpitori) zice-se că-s inactivi şi neobservând, timp de 10-15 minute, în care mi-am pregătit şi lansetele şi am făcut câteva fotografii, nicio activitate... avată (pentru că avatul rămâne peştele răpitor care-şi trădează cel mai des/uşor prezenţa şi... apetitul), am hotărât, în unanimitate de voturi, că numai cleanul va rămâne pe lista pretenţiilor spinningistice şi, în plus, că deşi prima dragoste – linguriţa rotativă – îmi face intens cu ochiul din trusă, mă voi dedica exclusiv voblerelor şi firului monofilament (de 0.16, pentru că mai sunt, sau cel puţin erau în trecut, şi “monstruleţi” prin zonă, altfel un 0.14 de calitate fiind arhisuficient la clean, din punctul meu de vedere, neluând însă în considerare şi agăţăturile care pot însemna mari pierderi de... năluci).

... Alt clenuţ, acelaşi vobler

Locul excelent (cel puţin vizual) de sub câţiva copaci de pe malul opus, unde Siretul se îngustează, adâncindu-se mult în acelaşi timp, şi-ţi facilitează aruncări exact la ţintă, care “muşcă” din mal, şi care mi-a oferit satisfacţii deosebite în ultimii doi ani, de data aceasta nu mi-a adus decât o urmărire şi un “bot” de clean pus pe şotii, care a făcut rapid cale întoarsă după ce a lovit, la mişto sau pentru un fotograf nepregătit, voblerul necâştigător. Oricum, devenise clar faptul că nu este ziua în care cleanul se repede la “pliciul” nălucii cu apa, aşa că strategia trebuia schimbată rapid, mai ales că nu mai aveam decât vreo oră şi ceva de pescuit la dispoziţie.

Siretul, mai adânc şi mai îngust

Fără activitate “răpitoare” la suprafaţă şi cu un câmp minim de exploatat (lăţimea redusă a râului în acel punct), dar mai ales cu dorinţa ca năluca să fie cât mai rapid pusă în valoare, m-am gândit imediat la voblerele sinking (pentru că plonjează repede spre adâncuri), alegându-l din trusă pe cel care – deşi mai ieftin – mi-a dat, probabil, cele mai mari satisfacţii la clean în acea zonă, mai ales în momentele mai apatice – Strike Pro Baby Pro, culoarea 021OB, după cum se observă şi în fotografii.

Deşi fără replică în acelaşi spaţiu, odată cu lansări mai în amonte, la apă (mult) mai mică (dar în curenţi mai puternici), năluca a devenit subit interesantă pentru cleni (mai mici sau mai mari), ultima jumătate de oră de pescuit aducându-mi câteva capturi frumoase (nu toate imortalizate de aparatul foto, din păcate – unul din dezavantajele pescuitului solitar), dar şi foarte multe urmăriri rămase nefinalizate, dar vizibile în toată splendoarea lor.  

Pe final nu-mi rămâne să mai zic decât ceea ce am afirmat de multe ori: deşi peşte omnivor, deci nu în totalitate răpitor/carnivor, cleanul rămâne, cel puţin din punctul meu de vedere, luând în calcul şi aria sa de răspândire, cel mai fidel partener al iubitorilor de spinning.

Fire întinse pe tot parcursul sezonului de pescuit!