Neagra Broşteni – paradisul păstrăvului şi al lipanului

Valea Negrei

Născută în zodia vulcanicilor Munţi Călimani, ceva mai spre răsărit de impunătorul vârf Pietrosu (2100 m), pătrunzând apoi plină de tupeu prin durele şi cristalinele roci ale Munţilor Bistriţei, Neagra Broştenilor – patria (încă!) a protejaţilor (doar de lege, nu şi de braconieri!!!) lipani şi a pistruiaţilor păstrăvi – îşi dă ultima reprezentaţie de curtoazie Bistriţei (moldoveneşti), căreia i se şi supune spre aval, în orăşelul de munte Broşteni.

Fericit că superbul râu a scăpat – cel puţin pe moment – de şenilele sinistre ale buldozerelor şi de tuburile betonate ale pseudoenergiei verzi, cea care are pe conştiinţă mutilarea pe veci a multor habitate montane din România, prin microhidrocentralele „rentabile” doar pe hârtia şmecherilor făuritori, am reuşit, în sfârşit, să calc pe urmele prăfuite  ale camioanelor de (foarte) mare tonaj (care deportează, imperturbabil, pădurile noastre) şi să iau pulsul apei despre care se spune că – bine păstorită şi mai ales păzită de RNP – încă ascunde, prin topliţele sale, adevărate comori pentru iubitorii pescuitului la muscă artificială sau pentru adepţii spinning-ului.

Cabana lui Filaret

Vizita în sine a fost prilejuită atât de prohibiţia care încă stăpânea şi mai stăpâneşte pentru câteva ore, la momentul apariţiei acestor rânduri, apele publice din România, păstrăvul fiind singurul partener al pescarilor de la data de 1 mai, cât şi de dorinţa de a vă aduce informaţii proaspete dintr-o zonă despre care primesc tot mai multe întrebări.

Drumul de acces dinspre valea Bistriţei (oraşul Broşteni) tocmai s-a pietruit, am prins chiar live operaţiunea, însă nu am convingerea că va rezista prea mult timp sub cauciucurile mastodonţilor încărcaţi cu buşteni. Peisajul este absolut superb, aşa că şi în condiţiile unui drum greoi sau al unui pescuit la păstrăv nu prea reuşit (lipanul, deşi mai numeros pe Neagra Broşteni, este încă interzis la pescuit, la nivel naţional), nu văd motive de supărare.

 

Primul păstrăvaş!...

La 12 km de „asfalt”, în plină sălbăticie, este amplasată cabana celui care şi păstoreşte apele şi pădurile din zonă (referindu-ne strict la faună) – Filaret Cimpoeşu (R.I.P.), rustică şi cochetă, parcă numai bună pentru a găzdui câţiva pescari hoinari, dornici de… aventură în natură.

Mini-expediţia mea nu a avut ca scop (strict din cauza limitării temporale) decât (re)cunoaşterea zonei şi a durat, ca şi staţionare, doar 30 de minute, dar şi aşa nu am rezistat tentaţiei de a arunca, în prima topliţă apărută pe lângă cabana lui Filaret, o linguriţă rotativă de la Panther Martin, sosită, prin bunăvoinţa unui prieten, tocmai de prin una din patriile salmonidelor – Canada.  La 5 minute a venit primul mini-pistruiat din acest an, un păstrăvaş indigen de o culoare superbă, urmat imediat de un geamăn, tras parcă la indigo.

... şi fratele geamăn!

Zorit de părţile foarte grăbite (şi de cele mai multe ori nedorite) ale vieţii, m-am desprins cu greu din mrejele naturii şi ale pescuitului şi am luat cale întoarsă, convins fiind că, doldora de cunoştinţe acum, voi relua în curând „discuţia” cu pistruiaţii, însă de această dată (măcar) pe parcursul câtorva zile.

Cascada... mamă

Cu speranţa că v-am oferit câteva informaţii utile, având în vedere că mâine prohibiţia îşi leapădă cele 60 de zile ultra-chinuitoare pentru pescari şi (re)debutează sezonul de pescuit, vă urez fire întinse şi… mai puţin în traistă, mai mult în fotografii/poveşti!