 |
Pentru pescarii care ajung în premieră pe malul unei ape şi
sunt nefamiliarizaţi cu ea, „citirea” albiei este un element foarte important,
pentru că de ea depind atât localizarea peştelui, cât şi tehnicile/tacticile de
abordare a unei partide de pescuit pe râu, fie că ne referim la pescuitul staţionar,
fie la spinning sau muscărit. Asta nu înseamnă că în locurile pe care le
frecventăm mai des nu pot interveni modificări semnificative ale configuraţiei
albiei, mai ales după creşteri importante ale debitelor râurilor, curenţii de
apă fiind întotdeauna activi, nouă revenindu-ne sarcina de a descoperi şi de a
exploata aceste schimbări.
Pescuitul pe râu înseamnă şi o permanentă legătură cu
apa, cu metamorfoza ei continuă dictată
de fenomenele declanşate de natură, pentru că, de exemplu, acolo unde în
urmă cu o săptămână era o groapă plină cu şalăi, acum poate fi o cotă de doar
50 de centimetri în care înoată numai puiet. Cunoştinţele teoretice acumulate
anterior şi observaţia directă pe malul apei, ne pot ghida spre noile locuri
propice pescuitului, în funcţie de specia de peşte pe care o avem ca ţintă, ştiut
fiind faptul că nu toţi peştii împart acelaşi „domiciliu”, deci nu iubesc acelaşi
stil de viaţă.
Pentru un începător în pescuitul pe râu, poate părea
dificilă această operaţiune de a descoperi locurile de pescuit promiţătoare şi,
implicit, de a localiza peştii, însă ştiind dinainte care sunt obiceiurile
speciei vizate şi urmărind cu atenţie la faţa locului configuraţia râului şi a
malurilor, observând obstacolele create de natură în albie – care reprezintă de
cele mai multe ori şi adăposturi pentru peşti, ecuaţia se simplifică, iar
necunoscutele zărite prin ceaţă, parcă, devin certitudini. Asta pentru că fiecare obstacol important de
sub apă, fie el şi invizibil de malul apei, îşi trădează prezenţa la suprafaţă,
reflectându-se în aspectul curenţilor, în mişcarea lor schimbată faţă de cursul
regulat din amonte, iar deprinderea principiilor de bază în „citirea” apei ne
vor face să descoperim că din acest punct de vedere în pescuitul pe râu este
mai facilă descoperirea locurilor bune, decât în pescuitul pe baltă (eliminând
din context folosirea sonarului).
Probabil cea mai mare şi mai des întâlnită eroare a unui
pescar începător (pe care am observat-o, însă, destul de frecvent şi la unii
care au ceva experienţă) este să pună pe primul loc calitatea sculelor de pescuit, a nadelor şi momelilor (fie ele naturale sau artificiale), ignorând,
cu bună ştiinţă sau din neştire, localizarea peştilor, „citirea” apei (care ni
se dezvăluie de multe ori ca o carte deschisă, numai bună de parcurs), atât în
cazul unui pescuit pe râu, cât şi în acela al pescuitului pe ape stătătoare. Pentru
că degeaba aştepţi „acţiune” ore întregi, fără rezultate, dacă albia, prin
configuraţia sa, nu oferă nici casă, nici masă vietăţilor subacvatice. Cu alte
cuvinte, toată existenţa lor este legată de o continuă preocupare pentru
găsirea adăpostului ideal şi a hranei îmbelşugate – aceleaşi coordonate pe
care trebuie să le citească, să le înţeleagă şi să le urmeze şi pescarul dornic
de acţiune.
Dacă în sezonul cald, de exemplu, când apetitul peştilor
este mai crescut, pe lângă mreană şi scobar, întâlnim – la pescuitul pe râu - şi
alte specii în curenţii mai puternici ai apelor, odată cu scăderea temperaturii
apei creşte şi nevoia de conservare a energiei, indiferent de specia de peşte
luată în vizor, aşa că datele problemei se schimbă, peştii migrând spre
locurile mai liniştite de pe râu, dar şi spre adâncimi mai mari, acolo unde
sălăşluiau în primul rând somnii şi şalăii pe timpul verii.
Nu voi atinge acum toate particularităţile fiecărei
specii de peşte întâlnite în partidele noastre de pescuit pe râu, multe dintre
ele fiind tratate deja pe acest blog, îndeosebi cu referire la peştii răpitori
din România (biban, păstrăv, ştiucă, şalău, avat, somn, dar şi omnivorul
clean), fiind convins că majoritatea pescarilor, fie ei şi începători, s-au pus
la curent deja, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu trăsăturile de bază
(habitat, alimentaţie) ale speciilor de peşte urmărite. Am vrut doar să (re)amintesc importanţa
crucială a ştiinţei descoperirii locurilor de pescuit promiţătoare, mai ales
dacă ne raportăm la continua lor degradare fizică şi… cantitativă, pentru a ne
putea bucura, la sfârşitul zilei, de o partidă de pescuit pe râu memorabilă.
Fire întinse!
p.s. O greşeală pe
care o fac şi eu frecvent şi pe care mi-o asum, este cea din partidele de
pescuit pe râu în viteză (tot mai frecvente), în cele câteva ore libere de după
serviciu: alegerea locurilor în care se ajunge facil cu maşina, ba unde o mai
pot şi parca în siguranţă, locuri de pescuit care nu sunt, de departe, cele mai
darnice în capturi.
Şi să nu uităm, în final, fie că ne referim la năluci de
pescuit, la linii echipate cu plute şi cârlige sau coşuleţe feeder, că instinctul
nostru de a le ocroti sau păstra nu va fi niciodată în concordanţă cu locurile
ideale de pescuit, mai ales în pescuitul pe râu. A ezita să arunci printre
crengi şi alte obstacole submerse este sinonim cu a ocoli cele mai bune „locuinţe”
de sub ape.
Poate vă interesează şi:
Nu stiu de unde sa iau permis de pescuit pe rau:
RăspundețiȘtergereDin ce zona sunteti si (pe) unde pescuiti?
Ștergere