sursa - Monitorul Oficial |
Cu o întârziere sensibil mai
mică faţă de anii precedenţi, Ordinul
privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum
şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2016 a fost
publicat, miercuri, 10 februarie, în Monitorul Oficial al României (Partea I,
nr.102), păstrând, în mare măsură, coordonatele din anul 2015.
Cele 60 de zile ale
prohibiţiei generale (pe apele interioare) în pescuit marchează, la numai câte
o zi calendaristică diferenţă, intervalul de anul trecut: 10 aprilie – 8 iunie
(faţă de 11 aprilie - 9 iunie, în 2015),
situaţie similară cu cele 45 de zile de prohibiţie în apele care constituie
frontieră de stat, care începe (tot) pe 10 aprilie, dar se încheie pe 24 mai.
Ştiuca a intrat „pe interzis”
de pe 10 februarie, până pe 15 martie şi – din nou!!! – şi pe parcursul prohibiţiei generale, 10 aprilie – 8
iunie inclusiv, respectiv 10 aprilie – 24 mai în apele de frontieră.
La păstrăv (indigen, curcubeu
sau fântânel) perioada deschisă pescuitului este nemişcată, 1 mai – 14
septembrie, iar lipanul rămâne total interzis… atingerii.
Practic, este un copy-paste
(nefericit), cu extrem de mici modificări în privinţa câtorva intervale
decalate (sesizabile doar la articolul 6 al Ordinului, cel care se referă la
pescuitul scrumbiei pe Dunăre), al Ordinului privind prohibiţia din 2015. Deci
şi aceeaşi Mărie, şi aceeaşi pălărie!
Acest Ordin privind prohibiţia în pescuit nu este altceva decât o nouă
dovadă a nepăsării celor care ne conduc şi ne influenţează (întotdeauna nefast)
destinele, pentru că nimic din ceea ce au încercat să (le) comunice pescarii,
nu se regăseşte în textul de lege.
Practic, el se bazează pe aceleaşi referate obosite de atâta copiere an
de an, făcute de funcţionăraşi care stau la călduţ fără stres, fie de la
Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, fie de la Ministerul Mediului,
Apelor şi Pădurilor – Direcţia biodiversitate.
Cei care vor să aprofundeze Ordinul privind stabilirea perioadelor şi
zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a
resurselor acvatice vii în 2016, pot intra, liniştiţi, la capitolul legislaţie, unde au acces, în acest moment, la Ordinul din 2015, care este,
după cum spuneam, în proporţie de 99%, identic.
Fire întinse!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu