Moto: „Şi-a
stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
 |
| (Prea)micul Siret |
Iar bietul om sta tot acolo...”
George Coşbuc – Trei,
Doamne, şi toţi trei!
Îmi zice un amic (hm… parcă ar
fi primul!) că nouă, pescarilor, ne place să ne lăudăm tot timpul, să
distorsionăm realitatea, să facem din… biban - somn, din fâţa aia scăpată pe la
maluri (după ce şi-a lăsat ghimpii spatelui în mânuţa ta măiastră), musai avat,
ştiucă sau şalău. Cu alte cuvinte, nu vom vorbi niciodată despre eşecuri (că
despre „succesuri” are cine povesti).
Împotrivindu-mă acestor
porniri… legendare în pescuitul de pretutindeni, voi aşterne, în câteva
cuvinte, povestea celei mai ciudate/ghinioniste(norocoase?) partide de pescuit
din întreaga mea „pescuială” (că nu vreau s-o botez „carieră” în pescuit).
