Nade şi momeli pentru clean - reţete din bătrâni

Continuând seria reţetelor (cunoscute/amintite mai mult sau mai puţin) din bătrâni folosite cu succes în pescuitul staţionar, astăzi vă voi prezenta o serie de nade şi momeli pentru clean, unul dintre cei mai vrednici parteneri de pescuit care încă mai populează majoritatea apelor noastre, de la câmpie, până înspre creierul munţilor, unde-şi împarte teritoriul cu păstrăvul.

Clenut de Suceava

Deşi personal caut cleanul de mulţi ani doar cu voblere şi linguriţe (atât rotative, cât şi oscilante), pot să spun cu mâna pe inimă că, pe toată perioada în care am pescuit la plută, cleanul a fost principala mea ţintă, chiar dacă din când în când mă mai vizita câte un scobar rătăcit sau câte o mreană bătăioasă. Mult timp - referindu-mă strict la nade şi momeli pentru clean – am sărit peste prima parte, adică preferam să nu nădesc locul, pentru că, deşi pescuiam la plută, îmi mutam locul foarte des şi năditul nu-şi avea rostul, practic mă plimbam încontinuu pe malurile apei, anticipând parcă spinningul pe care-l practic astăzi, deci limitându-mă în a aduna de pe acele maluri şi a pune în cârlig ceea ce putea deveni cu succes, în acel loc şi în acel moment, hrana cleanului (cosaşi, greieri, gândaci de Colorado, râme, broscuţe, lipitori ş.a.m.d.).

Primăvara răpitorilor - la debut de sezon

Deşi prin alte părţi ale ţării primăvara pare să-şi fi intrat deja în drepturi de ceva vreme, încă de prin luna februarie (ocazie cu care nu pot decât să-i invidiez profund, dar în cel mai bun sens al cuvântului, pe iubitorii pescuitului la răpitori – şi nu numai – de prin zonele vestice şi sudice), iar pescarii (ne)serioşi au deja câteva ieşiri la spălat voblere, linguriţe, silicoane sau alte năzbâtii născocite cu ştiinţă şi pasiune atât de producătorii de năluci pentru pescuit, cât şi de noi înşine, pentru a (ne) demonstra priceperea şi din acest punct de vedere, în zona mea (de pescuit şi de... baştină) – extrem de zgârcită la acest capitol – mai că te mai poţi aventura la un pescuit la copcă, atât e de grăbită primăvara... Aşa că, vrând-nevrând, mai scot o dată la curăţat/uns mulinetele, mai lustruiesc nu ştiu a câta oară lansetele, mai cioplesc un vobler (afirmaţie adevărată, dar cu iz de minciună – în ultimul timp n-am prea avut timp/chef de meşterit în lemn), mă mai adap cu literatură de specialitate scrisă de alţi pescari, mai arunc o privire la fotografiile cu capturile din anii trecuţi şi aştept să înceapă şi pe aici, prin nord, primăvara răpitorilor.

Siretul, în amonte (Suceava-Botoşani)

Ştiuca este cea mai scumpă la vedere primăvara, pentru că sosirea anotimpului renaşterii naturii o găseşte în plină reproducere, deci în prohibiţie (cu toate că legiuitorul nu se grăbeşte deloc în ultimii ani să emită Ordinul privind prohibiţia, apariţia sa în Monitorul Oficial petrecându-se după ce o bună parte din exemplarele de ştiucă sunt decimate de foarte mulţi dintre aşa-zişii pescari sportivi, cât şi de nenumăraţii braconieri). Practic, pescarii de ştiucă trebuie să se mulţumească în acest anotimp (şi în acest... an) cu o singură săptămână de pescuit “de primăvară”, în perioada 25-31 martie (15-31 martie pentru norocoşii care pescuiesc în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”), pentru că de pe 1 aprilie (până la 30 mai) începe prohibiţia generală, iar ştiuca intră şi sub incidenţa acesteia, în urma nefericitului text de lege din acest an.  Aşa că oscilantele, sliderele sau silicoanele propice unui spinning de sezon, parcă nici nu merită scoase de prin truse pentru un timp atât de limitat. În treacăt fie spus, tot o parte a pescarilor “sportivi” au avut grijă, în lunile de iarnă, să armeze luciul îngheţat al lacurilor care încă mai găzduiesc exemplare de ştiucă, cu sute de “soldăţei”, măcelărind – la peştişor viu – zeci şi sute de ştiuculiţe, mârliţe şi pixuri, sub oblăduirea indiferenţei sau complicităţii celor care pot şi care trebuie să apere fauna piscicolă.