Se afișează postările cu eticheta mamaliga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mamaliga. Afișați toate postările

26 apr. 2014

Pescuit staţionar: mămăliga şi reţetele sale


Chiar şi în zilele noastre, când magazinele de pescuit au rafturile încărcate cu tot felul de prafuri din care se prepară nade şi momeli pentru pescuitul staţionar, banala mămăligă rămâne campioana (detaşată de multe ori) frecvenţei, dar şi a cantităţii folosite de către pescari, fie că este utilizată în stare brută (mai ales la nădire), fie că intră în diferite combinaţii de nade şi/sau momeli, mămăliga făcând parte de altfel din meniul oricărui peşte nerăpitor (crap, caras, babuşcă, roşioară, lin, clean, mreană, scobar etc.).
nade si momeli de pescuit

Mămăliga „simplă” se obţine din făină de porumb fină (cernută prin sită deasă), pe care o fierbem în proporţie de 1:1 cu apă, apoi o răsturnăm şi o turtim pe un fund de lemn. Dacă vrem să o folosim pe cârlig, ca momeală, mai trebuie fiartă o dată, de data asta într-un săculeţ din pânză rară, timp de circa 30 de minute, apoi se teşeşte din nou pe un fund de mămăligă şi se lasă la uscat, putând fi folosită în cârlig sub formă de cubuleţe tăiate cu cuţitul sau de bile, formate cu mâna.
În afară de această mămăligă, pescarii obişnuiesc să folosească combinaţia făină de porumb – făină de grâu (la fel, în proporţii egale între ele, dar şi cu apa), în care pot adaugă şi un ou pentru a lega mai bine compoziţia.