Neagra Broşteni – paradisul păstrăvului şi al lipanului

Valea Negrei

Născută în zodia vulcanicilor Munţi Călimani, ceva mai spre răsărit de impunătorul vârf Pietrosu (2100 m), pătrunzând apoi plină de tupeu prin durele şi cristalinele roci ale Munţilor Bistriţei, Neagra Broştenilor – patria (încă!) a protejaţilor (doar de lege, nu şi de braconieri!!!) lipani şi a pistruiaţilor păstrăvi – îşi dă ultima reprezentaţie de curtoazie Bistriţei (moldoveneşti), căreia i se şi supune spre aval, în orăşelul de munte Broşteni.

Fericit că superbul râu a scăpat – cel puţin pe moment – de şenilele sinistre ale buldozerelor şi de tuburile betonate ale pseudoenergiei verzi, cea care are pe conştiinţă mutilarea pe veci a multor habitate montane din România, prin microhidrocentralele „rentabile” doar pe hârtia şmecherilor făuritori, am reuşit, în sfârşit, să calc pe urmele prăfuite  ale camioanelor de (foarte) mare tonaj (care deportează, imperturbabil, pădurile noastre) şi să iau pulsul apei despre care se spune că – bine păstorită şi mai ales păzită de RNP – încă ascunde, prin topliţele sale, adevărate comori pentru iubitorii pescuitului la muscă artificială sau pentru adepţii spinning-ului.

1 Mai (ne)păstrăvăresc

Chinuit, accidentat, revoltat, neputincios (şi pot să adaug multe alte… epitete din folclorul pescăresc, către zări citire şi-aducere aminte) de neştiinţa/pasivitatea legiuitorului privind delimitarea corectă (pseudo-ştiinţifică măcar) a prohibiţiei la pescuit, pe specii şi, mai ales, pe zone (geografice) de pescuit (ca o mică paranteză, nord-estul României, zona în care-mi păstoresc pasiunea, abia scapă de pescuitul la copcă şi intră direct în prohibiţie, în momentul în care pescarii din locaţiile privilegiate „meteorologic” sunt deja saturaţi de ieşirile la pescuit), încerc, timid în gânduri şi în… perspective, o ieşire montană la pistruiaţi, deşi am mai avut experienţe „premature” în pescuitul la păstrăv, debutul de sezon însemnând, de cele mai multe ori în zonele despre care vorbesc, zăpadă încă în topire pe creste, deci ape mari, reci şi tulburi, condiţii în care nici măcar ilegalii şi omniprezenţii „râmari” n-au şanse de izbândă, d’apăi nişte lingurari, voblerişti sau muscari…

Ecologie: Bietele noastre pâraie de munte

Pentru că majoritatea pescarilor şi-au curăţat sculele şi le-au trecut la hibernat, poate că e momentul să ating(em) şi alte subiecte tangenţiale cu pescuitul, iar următorul material se vrea un mic semnal de alarmă legat de locurile dragi nouă, în care peştii se chinuie să reziste, în număr tot mai mic de la an la an, unor calamităţi pe care unii dintre noi nici nu le sesizează.

Să admiri, în România de azi, o apă de munte cristalină, strecurându-se printre bolovanii măiastru sculptaţi de ea însăşi, sub care pistruiaţii îşi închiriază cămine, mărginită de o vegetaţie paradisiacă, pare ceva ireal, de domeniul trecutului extrem de îndepărtat sau, mai degrabă, de domeniul fantastic.

Rumeguşul, aşteptând să fie curăţat de apă