Spinning la răpitori cu… bile - Voblerele rattling

Trebuie spus în primul rând că folosirea bilelor (din oţel, sticlă, plastic sau alte materiale rigide) „zornăitoare” în interiorul voblerelor a apărut ca o necesitate de a spori sunetele şi vibraţiile transmise către linia laterală a peştilor răpitori, mai ales în condiţii deosebite de pescuit (vizibilitate redusă datorată turbidităţii apei, vegetaţiei abundente, adâncimii mari ş.a.m.d.), dar şi atunci când nu reacţionează la celelalte năluci de pescuit din trusă, în acest caz bazându-ne exclusiv pe reflexele de prădător ale peştilor răpitori, pe agresivitatea lor nativă care-i îndeamnă să atace năluca… zornăitoare.

Privite la început cu neîncredere de o mare parte a practicanţilor de spinning la răpitori, voblerele rattling, datorită eficacităţii dovedite în condiţiile de pescuit amintite mai sus, au ajuns să facă parte din orice trusă a unui pescar de spinning care se respectă. Astfel, de multe ori când peştii răpitori sunt lipsiţi de apetit, tratând cu indiferenţă toate nălucile care arată şi se plimbă natural pe sub nasul lor, zgomotul produs de bile îi incită să atace strict din reflex, datorită agresivităţii native de care am amintit, şi nu de foame, din dorinţa de a mânca.

Pescuitul şi… vremea

Pentru că am abordat subiecte diverse până acum, direct legate de pescuitul sportiv sau, rareori, doar tangenţiale, dar la fel de interesante (cel puţin în opinia cititorilor), şi pentru că încă este iarnă şi sezonul de pescuit se lasă (prea) aşteptat, să ne oprim câteva minute şi să aruncăm o privire şi peste influenţa pe care o exercită vremea şi schimbările ei permanente, în (ne)reuşita unei partide de pescuit.

Primăvara răpitorilor - la debut de sezon

Deşi prin alte părţi ale ţării primăvara pare să-şi fi intrat deja în drepturi de ceva vreme, încă de prin luna februarie (ocazie cu care nu pot decât să-i invidiez profund, dar în cel mai bun sens al cuvântului, pe iubitorii pescuitului la răpitori – şi nu numai – de prin zonele vestice şi sudice), iar pescarii (ne)serioşi au deja câteva ieşiri la spălat voblere, linguriţe, silicoane sau alte năzbâtii născocite cu ştiinţă şi pasiune atât de producătorii de năluci pentru pescuit, cât şi de noi înşine, pentru a (ne) demonstra priceperea şi din acest punct de vedere, în zona mea (de pescuit şi de... baştină) – extrem de zgârcită la acest capitol – mai că te mai poţi aventura la un pescuit la copcă, atât e de grăbită primăvara... Aşa că, vrând-nevrând, mai scot o dată la curăţat/uns mulinetele, mai lustruiesc nu ştiu a câta oară lansetele, mai cioplesc un vobler (afirmaţie adevărată, dar cu iz de minciună – în ultimul timp n-am prea avut timp/chef de meşterit în lemn), mă mai adap cu literatură de specialitate scrisă de alţi pescari, mai arunc o privire la fotografiile cu capturile din anii trecuţi şi aştept să înceapă şi pe aici, prin nord, primăvara răpitorilor.

Siretul, în amonte (Suceava-Botoşani)

Ştiuca este cea mai scumpă la vedere primăvara, pentru că sosirea anotimpului renaşterii naturii o găseşte în plină reproducere, deci în prohibiţie (cu toate că legiuitorul nu se grăbeşte deloc în ultimii ani să emită Ordinul privind prohibiţia, apariţia sa în Monitorul Oficial petrecându-se după ce o bună parte din exemplarele de ştiucă sunt decimate de foarte mulţi dintre aşa-zişii pescari sportivi, cât şi de nenumăraţii braconieri). Practic, pescarii de ştiucă trebuie să se mulţumească în acest anotimp (şi în acest... an) cu o singură săptămână de pescuit “de primăvară”, în perioada 25-31 martie (15-31 martie pentru norocoşii care pescuiesc în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”), pentru că de pe 1 aprilie (până la 30 mai) începe prohibiţia generală, iar ştiuca intră şi sub incidenţa acesteia, în urma nefericitului text de lege din acest an.  Aşa că oscilantele, sliderele sau silicoanele propice unui spinning de sezon, parcă nici nu merită scoase de prin truse pentru un timp atât de limitat. În treacăt fie spus, tot o parte a pescarilor “sportivi” au avut grijă, în lunile de iarnă, să armeze luciul îngheţat al lacurilor care încă mai găzduiesc exemplare de ştiucă, cu sute de “soldăţei”, măcelărind – la peştişor viu – zeci şi sute de ştiuculiţe, mârliţe şi pixuri, sub oblăduirea indiferenţei sau complicităţii celor care pot şi care trebuie să apere fauna piscicolă.

Pescuit la ştiucă: toamna cumetrelor dinţoase

Pentru pasionaţii pescuitului la spinning (dar nu numai, mulţi dintre practicanţii pescuitului la crap sau ai pescuitului staţionar îmbrăţişând spre sfârşitul toamnei această metodă de pescuit), apropierea sfârşitului de sezon înseamnă adevărata desfătare, aşteptată an de an cu sufletul la gură: pescuitul la ştiucă.

Delta Dunării devine brusc populată cu sute de bărci de pescuit şi cu sute de pescari sosiţi din toate colţurile ţării pentru câteva zile de pescuit la ştiucă. Aceştia sunt pescarii norocoşi, care beneficiază de zile libere/concedii, de distanţe mai apropiate faţă de Deltă (putând vizita astfel aceste meleaguri mirifice de câteva ori pe an) şi, de ce nu, de o situaţie materială care le permite o evadare la pescuit care este de cele mai multe ori costisitoare.

Mârliţă de râu

Pentru marea majoritate însă a celor care iubesc pescuitul la ştiucă, rămân variantele râurilor din zonă, a lacurilor de acumulare sau a unor bălţi de pescuit, acestea din urmă fiind însă, în multe regiuni din ţară, aproape inexistente.

Lipanul (Thymallus thymallus)

Lipanul (Thymallus thymallus)

Familia: Salmonide

Alte denumiri: lipean, arămiu, cimbrişor

Caracteristici: trup prelung, cu spatele încovoiat, capul mic care se termină cu un bot ascuţit; gura lipanului este mică, are dinţi mărunţi şi este aşezată dedesubt; lipanul are solzii destul de mari, iar înotătoarea dorsală, care îl şi defineşte, este mare, asemănându-se cu un evantai sidefiu stropit ici-colo cu puncte galbene-verzui, negre sau violete, însoţită mai spre coadă de o altă aripioară mică şi moale, caracteristică tuturor salmonidelor; pe spate lipanul este vânăt-albăstrui, lateralele sunt galben-verzui pastelate cu puncte negre şi/sau linii cafenii, iar burta alb-argintie cu tente roşiatice.

Trucuri pescăreşti (1)

De multe ori într-o partidă slabă de pescuit, improvizaţia e mama succesului. Cu cât suntem mai creativi/inventivi, cu atât ne pot spori şansele pe malul apei.

În plus, nu toţi pescarii sunt băieţi de bani gata, aşa că, de voie de nevoie, e bine să căutăm în permanenţă anumite trucuri pentru a ne descurca la pescuit şi cu o trusă mai săracă, dar care să poată rivaliza cu “geamantanele” altor pescari, pline cu tot felul de năluci de pescuit...

Astfel, rubrica Trucuri pescăreşti se doreşte a fi un miniserial care să prezinte, în numai câteva cuvinte/imagini, mici trucuri pe care le-am folosit personal sau pe care alţi pescari le-au folosit cu succes în anumite momente, în partidele de pescuit, şi pe care ni le-au dezvăluit şi nouă. 

·   În general pescarilor le place vinul de calitate. De la o sticlă de astfel de vin facem rost de o bulină holografică argintie, numai bună de lipit pe unele linguriţe rotative de pe care am pierdut foiţa holografică, care şi-au pierdut luciul, sunt de altă nuanţă decât cele prinzătoare la un moment dat al zilei (aurii, arămii) etc. În plus poate fi o scuză în momentul în care soţia te ceartă că ai cumpărat o sticlă de vin în plus...