Deşi (prea) multă lume
asociază data de 1 mai (sau Mai…) cu o sărbătoare cu iz comunist ori, mai
recent, dedicată mititeilor încinşi la grătar, hectolitrilor de bere îndiguite
pe traseul pierzaniei şi insipidelor manele împrăştiate de/din boxele limuzinelor
înşiruite în neştire de nişte… (puncte, puncte…);
… pentru pescarii iubitori de
pasteluri la debut de primăvară (montană, pentru că pe acolo ne poartă paşii
şi… nălucile), unde păstrăvul indigen îşi devoalează infinitul de culori, acum marginalizaţi
de nişte „legi” tâmpe, prin care suntem nevoiţi să îndurăm pauze imense între
metehnele nestudiate ale „autorităţilor” şi pasiunea împărtăşită de a pescui, sau,
mai grav, între a fi pescar cinstit (…fraier, după spusele multora) sau
braconier, neştiinţa (ca să menţin un ton civilizat) acestui Ordin privind prohibiţia în 2014, al cărui text de lege ar fi vrut – din ceea ce am înţeles -
să îngrădească doar pescuitul la ştiucă şi în prohibiţia generală, după ce ar
fi ieşit din perioada sa dedicată (25 martie), dar a fost atât de bine formulat
încât i-a lovit din plin şi pe iubitorii pescuitului la păstrăv, care şi aşa
„beneficiau” şi până în prezent de un sezon foarte scurt, neştiinţa – spuneam –
întunericul şi fuga din care se nasc nişte acte oficiale te loveşte direct şi
te lasă fără replică de cele mai multe ori.
